E o poveste, o poveste trista about viata, o poveste a unei povesti. Am aflat-o la o cafea [eu doar suc] cand am fost a few days ago in vizita la doamna professeur.
O parte din friends sunt trecatori, iar ruptura aceasta se formeaza de obicei la nivelul unei trepte a vietii ca sa zic asa, iar cei care reusesc sa ramana dupa fiecare treapta sunt intr-o legatura mai apropiata fata de tine si tu fata de ei. Hardly se mai pastreaza legaturile intre fostii classmates de gimnaziu, generala,ce sa mai zic de gradinitza, iar multi din prietenii care se formeaza sunt pe parcursul facultatii. Dar chiar si asa, them memory ramane bine in mintea noastra si nu i poti uita.
Dintr-o clasa de elevi, unii sunt mai buni, altii mai putin buni... si totusi nu numai cei buni reusesc. Cativa din cei slabuti au reusit sa intre la faculty si sa-si continue studiile, unul dintre ei ajungand apoi sa fie Directorul biroului de arhitectura unde lucreaza chiar fostul sau profesor de desen, domnul Blebea [cunoscatorii il stiu].In this équipe de arhitecti a mai lucrat cineva [nu dau nume] prin intermediul caruia cette histoire a ajuns si la mine. Mereu povestea domnul Blebea despre anii de profesor, dar mereu cu tristete. Presque in fiecare zi la ora 2 le trecea pragul biroului de architecture un elev de-al dumnealui. It's sad, pentru ca a fost un elev dintre acei buni si care cu greu te gandesti ca nu o sa realizeze ceva in this life. Se pare ca s-a intamplat. Acel elev nu venea la serviciu, venea sa cerseasca... today, demain si tot-asa. S-a terminat crunt pentru el viata, iar pentru domnul profesor acea zi de lucru a fost fara nici un grai. Pe prima pagina a ziarului era neidentificata poza unui cersetor decedat de frig under un pod din Bacau. Era descrierea elevului, cu aceleasi haine de fiecare zi, ani.
Cu greu iti vine sa crezi cand aflii such of things si nu vreau sa mi se intample mie.