Printre gradene si copaci, printre trepte si rampe, amfiteatru si cafenea, eu sunt spectator la propria-mi viata, amestecat printre probleme imi fac si pentru tine timp. Viata-mi vad si o inteleg mai bine ca oricine. Stau si astept ca acel "actor grabit" sa intre pe scena sa-si joace rolul secundar. E un scenariu trist scris in doi... semnat de o atingere respinsa sub un munte de amar. Ma plimb printre randuri, framantat de ganduri, dar nu inteleg de ce nu incepe, spectacolul amar. Te strang in brate si incerc sa te conving ca o sa fie bine. E prea tarziu, tu ma respingi, e insuficient... 'mi raspunzi adesea. Am luat bilete la o cafenea cumva? Nu.. nu cred c-asa se denumea. Stau si nu-nteleg cum de-am ajuns sa-i scriu unui actor. Vroiam sa fiu deosebit, la fel ca tot ce ne-nconjoara, iar lacrimile ce-am depus, au vrut sa vezi sa-mi simti tot. E pustiu imprejur si indata se lasa tacerea. Se face frig si intuneric afara. Se lasa si cortina... e liniste si asteptare si nimeni nu stie daca v-a incepe.