In ultima seara, am trecut pe la Unirea. Am stat 5 minute langa fantani sa mai simt odata Bucurestiul. Era pe inserate cand soarele e pe cale sa apuna si orasul incepe sa se transforme ca in basme. Lumina razelor deschide usi spre o lume a viselor iar cladirile isi schimba infatisarea sub sclipirea lor. Totul capata caldura si cenusiul comunist al Bucurestiului devine unul fermecat. M-am oprit pe marginea unei fantani sa ma uit in jur, sa ma uit la oameni si la tot ce ma inconjoara. Era ca un vis in care doar zgomotul fantanii il auzeam profund iar totul in fata mea parea fara glas. Am inceput sa visez in gol, visam cu ochii deschisi, m-am lasat purtat de val...chiar nu constientizam nimic real, ci priveam in gol fiecare miscare care era in fata mea si incercam sa o inteleg. Nu intelegeam de ce oameni nu se opresc, de ce nu uita pentru cateva secunde toate grijile si necazurile fara sa se gandeasca la nimic. De ce totul in jurul lor se schimba si ei raman la fel, de ce nu se opresc pentru o secunda sa gandeasca altfel. Ei uita, pur si simplu uita lucrul acesta...
Si brusc...tresar. Ridic privirea si doi domni in uniforma de paza ma poftesc sa ma ridic. Eram pe un spatiu asa zis verde si nu aveam voie sa stau pe marginea fantanii. Ma uit in urma lor si vad alti oameni plecand, intristati probabil ca si ei au fost intrerupti din visul lor frumos. M-am uitat inca odata la cei doi sub lumina apusului ce le acoperea fata si mi-am dat seama ca oamenii devin rai fortati de imprejurimi...mi-am cerut scuze si am plecat spre metrou, dezamagit de realitatea cruda la care o vedeam din nou.
Ajunsesem din nou in galagia pietonala unde toti se grabeau spre nicaieri. Inainte sa cobor la metrou am aruncat o privire de ansamblu, stiam ca e tarziu si cand voi iesi iar la suprafata orasul va arata altfel sub luminile de seara.
In viziunea mea, Bucurestiul poarta aceleasi haine ca in '30 dar a imbatranit, a imbatranit mult si ridurile care ii apar acum cu fiecare zgarie-nor construit il imbatranesc si mai tare...imi doresc sa fac ceva sa il ajut. Sper sa nu fie prea tarziu cand voi incerca asta.
Daca imi doresc un lucru, acel ceva este ca imi doresc sa traiesc doar pentru ceea ce fac si pentru ceea ce am de gand sa fac si nicidecum pentru ceea ce sunt. Ma uit in jurul meu si cu greu ii gasesc pe aceia care incerca sa mai schimbe ceva sau se se schimbe pe ei. Sunt un "nimeni" si "nimeni" voi fi mereu, eu nu exist, exista doar un nume care isi doreste sa schimbe ceva si care viseaza la o lume ideala. Probabil e absurd sa te gandesti ca daca nimeni nu o face, atunci de ce ai incepe tu sa o faci? ... poate de aceea sunt un "nimeni" [...]

Mai am un motiv sa mai traiesc cateva zile in plus. Duc lipsa de Photoshop de cand am venit acasa deci prin urmare ce se vede mai jos este rezultatul doar imaginatiei mele bolnave si a neuronului destept al aparatului meu.